Prezentare Portal 2

portal2_cover.jpgPortal 2 este un puzzle game, la fel ca şi primul, apărut în anul 2007. Acesta a fost lansat în anul 2011 ca şi continuarea primei părţi. Ei bine, dacă nu era Portal gratis pe steam în cadrul unei promoţii, nu l-aş fi jucat şi nu m-ar fi interesat deloc. Îmi pare bine, că am încercat jocul, fiindcă este un joc diferit, faţă de cele cu care mă obişnuisem, este distractiv şi acaparant. Pe scurt, eşti captiv într-un laborator complex, controlat de o inteligenţă artificială, care te forţează să execuţi nişte teste şi să rezolvi puzzle-uri. După un timp încerci să scapi din acest loc, dar nu vei reuşi. Dacă doreşti să citeşti în detaliu prezentarea primei părţi, accesează articolul acesta.

De sărbători am achiziţionat continuarea jocului, Portal 2, tot la preţ redus, la circa 5 euro. Jocul acesta este şi mai captivant, niţel mai greu, ca prima versiune, are o campanie single player mai lungă, eu am terminat-o după 13 ore. Valve a creat din nou un titlu de succes. Acesta are şi o componentă multiplayer, care constă în camere de test mai grele, destinate jocului cooperativ, în care doi prieteni, Atlas şi P-Body trebuie să rezolve împreună puzzleurile, să coopereze.

Protagonista Chell, are la dispoziţie o armă portal şi arcuri de acelaşi tip, ca în primul joc. Ea se trezeşte la mulţi ani, după ce a fost capturată din nou de un robot, din hibernare. În afară de GLADOS, inteligenţa artificială malefică, pe care a distrus-o mai demult, apare un alt caracter, un fel de robot, WHEATLEY, la început prieten şi aliat, apoi duşman. Nu lipsesc cuburile de companie, roboţii mitralieră, dar sunt adăugate şi alte elemente noi. Există lasere, care pot fi redirecţionate pentru a deschide anumite uşi, tunele de lumină, cu care te poţi deplasa peste obstacole, camere cu acid şi cel mai distractiv, după părerea mea este gelul. Acesta diferă după culoare şi proprietăţi: gelul portocaliu îţi conferă viteză mărită, cel albastru se comportă ca o trambulină, iar cel alb permite crearea de portaluri pe suprafeţe metalice. În joc vei descoperi şi trecutul laboratoarelor, adică vei parcurge şi locul de unde a început totul, unde s-au conceput testele, înainte ca totul să fie preluat de GLADOS.

Grafica jocului, tot pe motorul Source este excelentă, designul la fel, coloana sonoră este deosebită, mai multe nu voi spune, vă las pe voi să experimentaţi jocul.

 

Cumpara Portal 2

 

Cerinţe Sistem:

Sistem Operare: Windows XP, Vista sau 7, Mac OS X 10.6.7 sau mai recent
Procesor: Intel Core Duo (2 GHz) sau echivalente
RAM: 2GB RAM
HDD: 7.6 GB spaţiu cel puţin
Placa Video: ATI Radeon 2400 / Nvidia 8600 sau mai recente cu 128 MB, Shader 2.0b
DirectX: DirectX 9.0c

 

Comments (0)

Cancel or